Astfel, de la 1 iulie, va fi introdusă „contribuția personală” pentru pacienți, care este o chestiune diferită de coplată.  „Contribuția personală” reprezintă, în cazul unei spitalizări, diferența dintre tariful decontat din Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate pentru rezolvarea cazului și tariful perceput de furnizorul privat pentru rezolvarea aceluiași caz.

Potrivit  șefului Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, Adrian Gheorghe, fiecare asigurat va primi înaintea acordării serviciilor medicale un deviz cu costurile estimative, valabil 5 zile lucrătoare.

Pacientul are astfel la dispoziție 5 zile să se gândească dacă să accepte oferta sau să meargă la alte spitale private pentru a obține oferte similare, să le compare și să ia cea mai bună decizie pentru situația în care se află.

De asemenea, atunci când se hotărăște, nu poate merge mai departe fără să-și dea consimțământul scris, pe baza devizului. Și pe timpul internării trebuie să-și dea consimțământul scris, dacă situația o cere, dacă apar modificări etc. La final, se întocmește un decont care arată, din nou, cât s-a suportat din Fond și cât s-a perceput în plus pentru rezolvarea cazului.

Articolul precedent FOTO Județul Tulcea. Gospodării inundate, alunecări de teren, trafic blocat și mesaje RO-Alert
Articolul următorMinistrul Sănătății, avertisment pentru angajații din sistemul medical nevaccinați: Se vor testa din fonduri proprii