Un tulcean are dosar penal pentru că a participat la curse ilegale de mașini.

Potrivit polițiștilor un tânăr în vârstă de 19 ani, din Tulcea, în timp ce conducea un auto pe strada Isaccei din municipiu, a pierdut controlul asupra direcției mers și a intrat în coliziune cu două autospeciale MAI, staționate în parcare.

Din fericire, în urma impactului, au rezultat doar pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că tânărul ar fi fost implicat în întreceri neautorizate, în acest caz fiind întocmit un dosar penal și efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participarea la întreceri neautorizate pe drumurile publice.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentPeste 770 de copii au fost diagnosticați cu COVID-19, în ultima săptămână
Articolul următorAccident în lanț pe DN 22 – E87. O persoană rănită