Sala Sporturilor Teohare Coca Cozma din Luncaviţa a fost, sâmbătă 4 Mai 2019, gazda ediţiei a 5 – a a Cupei Cetăţuia Luncaviţei .Concursul a fost organizat de Nippon Budo Sport, preşedinte Pănuţa Nicolaie, în parteneriat cu Primăria Comunei Luncaviţa, reprezentată de primarul Ilie Ştefan, sub egida Federaţiei Romane de Karate Kyokushin.
Nu ascundem faptul că acest proiect a început acum cinci ani şi la prima ediţie au fost în jur de 100 de sportivi doar din judeţul Tulcea. Evenimentul  de anul acesta a reunit pe cele trei  tatami, 317 de sportivi , 16 cluburi şi asociaţii sportive din Bacău, Iaşi, Brăila, Constantă, Galaţi, Republica Moldova şi binenteles Tulcea. Nippon Budo Sport s-a aliniat la start cu 50 de sportivi din toate centrele de pregătire, respectiv Sulina, Isaccea, Macin şi Tulcea. La această ediţie clubul organizator s-a prezentat  în procent de 80 % cu sportivi începători, fără experienţă competiţională, unii chiar la debut, dar prin muncă susţinută rezultatele au fost remarcabile!
„S-au obţinut 16 locuri 1, 13 locuri 2 şi 13 locuri 3, deci un total de 42 de rezultate pozitive.Mulţumim autorităţilor locale a comunei Luncaviţa, Primăria, Consiliul Local, domnului Primar, domnului Viceprimar pentru tot sprijinul ca acest eveniment să se desfăşoare în condiţii ireproşabile cu o notă de superlativ. Mulţumim părinţiilor şi invitaţiilor noştrii care au participat la concurs şi sau comportat ca la un adevărata festival marţial şi că îşi îndeamnă copii sportivii să facă sport marţial. Felicitări tuturor sportiviilor pentru participare, atitudine şi binenteles şi rezultate. Luna mai este una foarte grea pentru echipa mea, urmează săptămâna care vine un concurs la Botoşani, pe 26 mai Campionatul European din Ungaria, şi 1 iunie ediţia a 7-a la Tulcea Danube Delta Cup Internaţional. Şi nu ne oprim din pregătire pentru Japonia cu cei doi sportivi Vald şi Albert!” + a declarat sensei Nicolaie Pănuţă la finalul competiţiei.

Articolul precedentLicitaţia pentru reabilitarea Falezei Tulcea va fi lansată pe SEAP în maxim două săptămâni
Articolul următorTragerile din poligonul Babadag afectează circulaţia rutieră între Enisala şi Sălcioara