Federația Română de Fotbal și Tymbark au lansat în 2016 competiția Cupa Tymbark Junior, o întrecere la fotbal adresată elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, fete și băieți. Competiția se desfășoară la nivel național, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale și vizează atât descoperirea de talente, cât și încurajarea activității sportive în rândul celor mici.
La Tulcea, Cupa Tymbark s-a disputat la Sala Polivalenta şi la Sala Colegiului Tehnic Henry Coandă, sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a Asociaţiei Judeţene de Fotbal.
Chiar dacă în fotbal, rezultatele nu sunt întotdeauna favorabile şi unele echipe au mai şi pierdut, în afara terenului toţi copiii au câştigat! Pe lângă Moş Nicolae, de la care au primit dulciuri, micii fotbalişti au primit cupe, diplome, mingii de fotbal şi echipament sportiv din partea doamnei Suhanschi, inspector şcolar pentru sport şi a domnului Petre Badea, preşedintele AJF.
La competiţie au participat echipe din Tulcea, Macin, Jijila, Turcoaia, Baia, Dorobanțu ,Casimcea şi Frecatei.
Câştigătorii, în funcţie de vârstă au fost:
– Categoria sub 8 ani – Under8 – Scoala Gheorghe Bănea din Macin
– Categoria sub 10 ani – Under 10 – Scoala Alexandru Ciucurencu din Tulcea
– Categoria sub 12 ani – Under 12 – Scoala I.L. Caragiale din Tulcea.
Cupa Tymbark Junior este unul dintre cele mai mari turnee de fotbal pentru elevi cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Elevii participă la competiție prin intermediul unității de învățământ în care învață, formând echipe de joc, iar întrecerea se desfășoară în cinci etape: etapa pe școală, pe localitate, etapa județeană, zonală și finală.
Finaliştii etapei juedtene, adică cele trei echipe câştigătoare, pe categorii de vârstă, s-au calificat în faza zonală, care se va disputa la primăvară.

Articolul precedentAcțiuni ale poliţiei pe linia respectării regimului materiilor explozive
Articolul următorInfanteriştii marini de la Babadag se pregătesc pentru Afganistan