Comisia Europeană a întrerupt plățile din programul ITI Delta Dunării, mecanismul european de peste 1,1 miliarde de euro, care ar fi trebuit să fie cheltuiți pentru dezvoltarea comunităților din Tulcea și Delta Dunării și ridicarea nivelului de trai, scrie realitatea.net

Autoritățile române investighează modul în care au fost cheltuiți banii europeni, susține Comisia Europeană. Decizia Comisiei vine în urma unei investigații de presă care a arătat modul defectuos în care a fost cheltuită o mare parte din banii puși la dispoziție de Uniunea Europeană, scrie g4media.ro.

„Autoritățile române investighează în prezent faptele și efectuează verificări suplimentare cu privire la presupusa utilizare abuzivă a fondurilor UE în cadrul mecanismului ITI Delta Dunării. Pentru a se asigura că bugetul UE este protejat, în așteptarea ca autoritățile române să finalizeze evaluările, Comisia a emis o scrisoare pentru a întrerupe plățile legate de ITI Delta Dunării. În cazul în care neregulile sau presupusa fraudă vor fi confirmate, autoritățile naționale și Comisia vor impune corecții financiare”, a declarat, pentru G4Media, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Instrumentul ITI DD a fost conceput în timpul fostului ministru al Fondurilor Europene Eugen Teodorovici, care, câțiva ani mai târziu, s-a întors în funcția de auditor al Curții de Conturi, unde ar fi trebuit să investigheze modul în care au fost cheltuiți banii europeni care au fost împărțiți chiar în timpul mandatului său de ministru.

Mai multe informații pe realitatea.net

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentVIDEO FOTO| Oiță salvată cu autoscara de pompieri!
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Moștenirea premierului Ponta, dezvăluiri în premieră