În baza cooperării interinstituționale dintre Instituția Prefectului – Județul Tulcea, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și Direcția Silvică Tulcea s-a efectuat o vizită în teren în arealul Pădurii Letea, în cadrul căreia au fost vizualizate canalele Sidor și Letea, canale ce urmează a fi decolmatate. De asemenea, a fost monitorizată starea biodiversității din zona strict protejată a Pădurii Letea, zonă ce este în atenția permanentă a A.R.B.D.D.

„În urma acestei vizite efectuate în arealul Pădurii Letea – zona strict protejată, s-a constatat că pană la momentul actual, animalele care populează pădurea au avut posibilitatea adăparii și hrănirii în condiții normale, fără să existe vreun pericol care să pericliteze viața acestora. S-au identificat surse de apă naturale, provenite din pânza freatică, animalele având acces permanent la acestea.

În scopul prevenirii unor eventuale probleme ce pot apărea în sezonul secetos, de natura imposibilității adapării cu apă a animalelor sălbatice care populeaza Pădurea Letea, se va crea un culoar de acces spre canalul Sulimanca, unde animalele vor avea posibilitatea de adăpare indiferent de perioada anului.

Menționăm faptul că pe întregul traseu parcurs în interiorul Pădurii Letea, au putut fi observate mai multe exemplare de cabaline sălbăticite, care  din punct de vedere al aspectului fizic erau în condiții optime, nu prezentau leziuni vizibile la nivelul corpului.

Vizita în teren a fost efectuată în scopul asigurării condițiilor normale de defășurare a activităților turistice în zonă, precum și pentru asigurarea condițiilor normale de viață pentru animalele sălbatice, inclusiv a cailor sălbăticiți care populează arealul Pădurii Letea.”, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Judeţ Tulcea

Articolul precedentUn şofer drogat a fugit de poliţie 50 de km. şi a abandonat maşina la Casimcea
Articolul următorAugust, lună plină de evenimente în Tulcea și în Delta Dunării