În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul IPJ Tulcea, împreună cu polițiști locali și reprezentanți ai autorității locale au acționat, sub coordonarea Instituției Prefectului- Județul Tulcea, pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost verificate peste 574 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), fiind legitimate aproximativ 909 persoane (din care 26 au fost identificate că nu respectă măsurile stabilite) și verificate peste 41 de mijloace de transport în comun. Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 13.250 de lei.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentBraconieri prinși  de polițiștii de frontieră tulceni
Articolul următorAcoperișul unei case din Rachelu distrus de un incendiu