Riscăm să trăim din nou ca în perioada comunismului! Tot mai multe țări le cer consumatorilor de energie să își raționalizeze consumul, asta după ce Rusia a redus livrările de gaze spre Europa. Mulți se tem că în curând și România s-ar putea număra pe această listă. 

 

Apar din ce în ce mai multe scenarii sumbre despre rezervele de gaze pe care le va avea la dispozitie Europa, după ce Rusia a redus drastic livrările. Unii analiști spun că UE și-ar fi epuizat deja rezervele pregătite pentru această iarnă și că urmează o criză energetică majoră. Între timp, statele caută soluții. Cele mai multe țări europene mizează pe cărbune, în timp ce Republica Moldova pur și simplu le spune oamenilor să nu aibă mai mult de 19 grade în case în sezonul rece. 

Și România ar putea lua o asemenea măsură. Vicepreședintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, a spus, însă, luna trecută, într-o conferinţă de specialitate, ce trebuie să fie făcut pentru a fi evitată raționalizarea energiei în România, ca în anii regimului comunist.

 

Conform vicepreședintelui ANRE, consumatorii din România trebuie să înțeleagă că problematica eficienței energetice nu se referă la un sacrificiu sau un disconfort. Zoltan Nagy-Bege a precizat că este nevoie de aceasta tocmai pentru a evita raționalizarea curentului electric.

Articolul precedentMisiuni de weekend pentru jandarmi. Amenzi de peste 8.000 de lei
Articolul următorCerealele românești vândute la prețuri de nimic. Mesaj DISPERAT al fermierilor: Vom muri de foame!