Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea şi totodată preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Tulcea, Petre Badea, a coordonat azi îmbarcarea celor peste 300 de copii de la şcolile din municipiu care vor urmări din tribunele Arenei Naţionale meciul România – Norvegia.

Este vorba despre un proiect al Federaţiei Române de Fotbal prin care preşedintele Răzvan Burleanu anunţa încă de luna trecută că şi-ar dori tribune pline de copii la meciul decisiv al României cu Norvegia.

„Din municiupiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean în ceea ce priveşte transportul, au plecat la meciul România – Norvegia circa 300 de elevi cu vârste mai mici de 14 ani. Din judeţ în schimb, avem o centralizare a solicitărilor de bilete la meci, vor fi peste 1000 de elevi din peste jumătate din localităţile judeţului. Este o oportunitate unică pentru aceşti copii să fie pe un stadion ca Arena Naţională şi la un meci atât de important” a declarat Petre Badea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea şi totodată preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Tulcea.

 

Articolul precedentSRI nu mai are structură judeţeană la Tulcea!
Articolul următorDoctoriţa ridicată de mascaţii DGA din spital, pentru mită, va petrece noaptea în arestul poliţiei