Şedinţa de Consiliu municipal de azi, desfăşurată la Sala Mihail Kogălniceanu, a adus pe ordinea de zi nu mai puţin de 44 de proiecte de hotărâre şi ar fi fost toate votate probabil dacă două n-ar fi fost retrase de pe ordinea de zi.

Cum era şi de aşteptat, punctul numărul 5 de pe ordinea de zi şi anume „Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale” a provocat cele mai aprinse dezbateri în plenul consiliului, de la amendamentele propuse de consilierii liberali de reducere a cotei de impozitare pentru clădirile nerezidenţiale ale firmelor şi până taxa de habitat.

După ce s-a discutat foarte mult pe tema impozitului datorat de persoanele juridice pentru clădirile nerezidenţiale şi despre cele două variante de lucru privind reducerea acestei cote de impozitare de la 1,2% fie la 1,1%, fie la 1%, o decizie a fost luată în urma votului pe un amendament şi s-a ales varianta de 1,1%.

În calitatea sa de preşedinte al Comisiei de Buget Finanţe, consilierul local Dorin Ţiu a şi motivat cumva ce ar însemna în lei diferenţa aceea de 0,1% dintre 1,1% şi respectiv 1,2%. „Potrivit celor două scenarii de lucru, între cota de impozitare de 1,2% şi cota de impozitare de 1,1% bugetul local ar pierde undeva la circa 3 milioane de lei. Este o sumă foarte mare ce reprezintă undeva la 3,5% din bugetul municipiului, bani cu care se pot realiza mai multe investiţii sau se pot cofinanţa mai multe proiecte”, a spus consilierul local Dorin Ţiu.

Cu un argument în plus pentru cele trei milioane de lei care s-ar colecta în plus prin acea diferenţă de impozit a venit şi viceprimarul Andaluzia Luca printr-un anunţ care a provocat murmur în sală: Primăria Tulcea are în lucru nu mai puţin de 31 de proiecte cu finanţare externă cu o valoare totală de aproape 400 de milioane de euro!

„Aceste proiecte europene, 31 la număr, cu o valoare de aproape 400 de milioane de euro nu se văd acum şi e normal, dar depinde numai de noi cum le deschidem cofinanţarea. Avem mare nevoie de fonduri pentru a avea cu ce să le cofinanţăm în următorii trei-patru ani”, a motivat viceprimarul Andaluzia Luca nevoia de fonduri pentru bugetul local.

Bomba anului: tulcenii vor plăti aceeaşi taxă de salubritate şi în 2019

Chiar dacă s-a fundamentat destul de clar prin proiectul de hotărâre la valoarea de 145 de lei pe an de persoană pentru anul 2019, taxa de habitat colectată de la peste 57.000 de tulceni pentru serviciile de salubritate va rămâne la aceeaşi cotă ca în acest an: 125 de lei pe an de persoană.

În anul 2018, tulcenii plăteau 10,42 lei pe lună de persoană pentru două componente: colectare şi transport respectiv depozitare şi procesare. În anul 2019, tot tulcenii ar fi trebuit să plătească mai puţin pe colectare şi transport, doar 7,79 lei pe lună, şi pe depozitare şi procesare, doar 2,93 lei pe lună, însă a apărut taxa pentru economie circulară de 1,37 lei pe lună. Total 12,09 lei pe lună, adică 145,08 lei pe an de persoană.

În plenul şedinţei, viceprimarul Andaluzia Luca a propus pe colectare şi transport, doar 7,79 lei pe lună,  pentru economie circulară doar 1,37 lei pe lună iar pentru depozitare şi procesare, doar 1,26 lei pe lună urmând ca diferenţa până la 2,93 lei pe lună să fie suportată de la bugetul local pentru că acest lucru este posibil. În total tot 125 de lei pe an de persoană! Cu unanimitate de voturi propunerea a fost votată de consilieri şi astfel şi în 2019 tulcenii vor plăti taxa de habitat tot 125 de lei pe an de persoană şi nu 145 de lei pe an de persoană cum se fundamentase iniţial de compartimentele de specialitate din primărie…

Articolul precedent „Centenar. Cântăreții Slavei” – eveniment cultural organizat la Jurilovca în preajma Zilei Minorităților Naționale
Articolul următorProiect vital pentru asigurarea securității pasagerilor pentru Aeroportul Delta Dunării Tulcea!