Preşedintele AJF Tulcea, Petre Badea, reprezintă delegaţia FRF în Finlanda la o conferinţă pe tema fotbalului amator organizată de UEFA la Eerikkilä Sport Center”.

În delegația restrânsă a Federației Române de Fotbal se mai regăsesc Ciprian Paraschiv, director de dezvoltare în cadrul FRF, și Radu Bitea, preşedintele AJF Bihor.

La conferință mai participă oficiali din Finlanda,  Franța, Grecia, Kazahstan, Moldova și San Marino.

,,Grassroots a apărut în urmă cu mai bine de un deceniu și se referă la practicarea fotbalului de bază. Tema conferinței este Carta Europeană Grassroots și ce pot face federațiile naționale pentru a aduce modificări benefice acesteia. Este cel mai important curs pe teme fotbalistice la care sunt prezent, cu lectori de seamă din cadrul UEFA. O onoare şi bucurie pentru mine să pot să împărtăşesc idei şi opinii cu fostul vicepreşedinte UEFA din perioada când forul european era condus de Lennart Johansson. Ideea de bază este să privim fotbalul din alt unghi decât cel al performanţei, cea a plăcerii de a juca, ca un joc între prieteni. Se doreşte lărgirea bazei şi creşterea numărului de practicanţi, femei, copii, old-boys, echipe mixte, persoane cu dizabilităţi”, a declarat președintele AJF Tulcea, Petre Badea, după prima zi a conferinței.

Pe lista celor care susţin prelegeri pe această temă  se află Per Ravn Omdal, președinte Federației Norvegiene, fost vicepreședinte UEFA, și acum ambasador Grassroots, şi vicepreşedintele Federaţiei de Fotbal din Rusia Sergey Anokhin, precum şi  oficiali finlandezi.

,, Geneza fotbalului este Grassroots, fotbalul de bază! Practicat la orice vârstă, de persoane de sex masculin și feminin, chiar și persoane cu dizabilități. În orice cadru, chiar și în spații neconvenționale. Educație prin fotbal: așa vad țările europene dezvoltarea națiunilor. Totul sub semnul fair-play” a declarat Petre Badea.

 

Articolul precedent„Baladele Deltei” organizează o… „Lecție de folclor”
Articolul următorTrei minori de 14 ani au furat un telefon şi 900 de lei de la un bărbat