Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și vicepreședintele Petre Badea au participat azi la Izmail, la conferința de lansare a proiectului Clean River, la invitația primarului orașului Izmail, Andrii Abramchenko. La întâlnire au mai fost prezenți din partea română deputații Mirela Furtună și Lucian Simion.
Proiectul este finanţat cu Fonduri Europene de Dezvoltare Regională prin Instrumentul European de Vecinătate şi vizează actualizarea si modernizarea soluțiilor tehnice în ceea ce privește infrastructura specifică colectării şi tratării apelor reziduale, a sistemelor tehnice de pompare, precum şi implementarea măsurilor integrate de monitorizare a impactului asupra mediului prin intermediul monitorizării calității apelor deversate din zona adiacentă Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea şi oraşul Izmail.
Parteneri în cadrul proiectului sunt Comitetul Executiv al Consiliului Orășenesc Izmail – lider de proiect, Consiliul Regional Odessa, Consiliul Județean Tulcea și Asociatia de Cooperare Transfrontaliera “Euroregiunea Dunarea de Jos”, reprezentată de directorul Natalia Budescu.
Presedintele Horia Teodorescu a reiterat în acest context importanța colaborării bilaterale dintre cele două regiuni, județul Tulcea și orașul Izmail, consacrate pe fundamentul unei prietenii de lungă durată, care s-a materializat prin proiecte de impact în regiune, finanțate sau care urmează să fie finanțate prin Programul de cooperare.
„Nu mai demult de luna iulie a acestui an, am lansat tot în acest loc proiectul transfrontalier privind infrastructura din domeniul sănătății, care a creat punți concrete între cele două regiuni. Astăzi a venit rândul celui de al doilea proiect transfrontalier, respectiv Clean River, după ce la sfârșitul lunii iunie, la București, s-a semnat, în prezența domnului primar Andrii Abramchenko, contractul de finanțare prin intermediul Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020.
După proiectul privind infrastructura trasnfrontalieră de sănătate, prin care se va realiza reabilitarea secției de sterilizare, a sălii de operație ortopedie cu dotările aferente, din cadrul Spitalul Județean de Urgență, iată că această unitate va beneficia și de investiții privind protecția mediului.
Încă o dată, doresc să subliniez că promotorul acestei relații foarte bune dintre Tulcea și partea ucraineană a fost primarul Andrii Abramchenko, un om cu calități deosebite, care a știut să dea de înțeles că trebuie să ne ajutăm pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție pozitivă.
Închei prin a vă asigura de toată deschiderea noastră, a celor din Consiliul Județean Tulcea, în vederea unor proiecte viitoare de cooperare și vă mulțumesc pentru implicarea în realizarea acestui parteneriat româno-ucrainean“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
Proiectul, în valoare totală de 4,3 milioane de euro (din care 3,8 milioane de euro sunt fonduri europene), are o durată de 36 de luni și vizează reabilitarea rețelei de colectare și canalizare a orașului Izmail, a rețelei de canalizare a Spitalului Județean de Urgență Tulcea și două stații de tratare a apelor reziduale.
Lucrările de infrastructură care privesc partea tulceană se referă la peste 1100 de metri de rețea de canalizare care va prelua efluenții generați de activitatea Spitalului Județean de Urgență Tulcea, pentru a-i transporta conform standardelor de calitate a apei menajere deversate în rețeaua centrală de canalizare a orașului Tulcea.
De asemenea, este vorba de două stații de tratare a apelor menajere menite să purifice deversările brute emise de activitatea spitalicească, astfel încât să respecte standardele impuse privind limitele factorilor patogeni.

Articolul precedentAccident cu patru răniți aproape de Mănăstirea Cocoș
Articolul următorUt tulcean de 44 de ani a murit după ce s-a făcut zob de un parapet metalic