În acest weekend la Coral Plaza Mall din Tulcea, a avut loc competiția de șah rapid ”Cupa Dobrogei”, eveniment organizat de ACS Logic Delta în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Tulcea, Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea, având ca sponsor Fundația Coral Delta Tulcea.
La acest concurs s-au întrecut un număr de 64 de sportivi legitimați la cluburile de șah din : Constanța, Buzău, Tulcea și Techirghiol.
Competiția s-a desfășurat pe parcursul a 7 runde, în sistem elvețian, cu timp de gândire 25 min + 5 sec/mutare/ jucător și a cuprins trei turnee : Turneul Open, Turneul B ( copii sub 13 ani) și Turneul C ( copii sub 8 ani).
Competiția a reunit sportivi valoroși ai sportului minții, care dețin un bogat palmares cu rezultate deosebite atât la nivel național cât și european, iar ocuparea unui loc pe podium nu a fost ușor de obținut.
La Turneul Open juniorii clubului Acs Logic Delta si-au demonstrat valoare, obtinând rezultate frumoase în confruntările cu seniorii, astfel că, la finalul competiției juniorul Laurențiu Sarighioleanu a încheiat competiția neînvins cu 6 puncte ( 5 V, 2 =, 0 Î) și a ocupat Locul I în clasamentul general.
De remarcat sunt și rezultatele juniorului Alexandru Crăiță care a încheiat și el neînvins competiția, la turneul open și a reușit să acumuleze 5 puncte ( 3V, 4=, 0Î) ocupând locul 4 în clasamentul general , la egalitate de puncte cu locul III, departajarea făcându-se la bucholtz.

La finalul celor 7 runde, domnul Liviu Urlih și doamna Elena Fidatov au înmânat cupe și medalii câștigătorilor acestei competiții de șah.

Clasamentul final

Turneul A – Open
Locul I – Sarighioleanu Sebastian-Laurențiu – ACS Logic Delta
Locul II – Danilescu Ivan – Fianchetto Constanța
Locul III – Marțian Fanase – Sparta Techirghiol
Juniori
Locul I – Crăiță Alexandru Ștefan – ACS Logic Delta
Locul II – Tănase Andrei – ACS Logic Delta
Locul III – Plîngu Andreea Zina – ACS Logic Delta
Locul I F – Borisov Sofia Ioana – ACS Logic Delta
Locul II F – Boureanu Bianca Alina – ACS Logic Delta
Locul III F – Miron Andreea – ACS Logic Delta

Turnul B
U13
Locul I – Gherghișan Alexandru – ACS Logic Delta
Locul II – Gafar Timur – ACS Logic Delta
Locul III – Dumitrache Denisa – ACS Logic Delta
Locul I F – Mardare Adelina-Izabela – SCM Gloria Buzău
U10
Locul I – Cabuz Andrei – ACS Logic Delta
Locul II – Munteanu Ianis – ACS Logic Delta
Locul III – Curtin Andrei – ACS Logic Delta
Locul I F – Pușcatu Iustinia – ACS Logic Delta
Turneul C
U8
Locul I – Guriencu Gabriel Alexandru– ACS Logic Delta
Locul II – Coman Ioana Isabella – ACS Logic Delta
Locul III – Purda Nicoară Dragoș – ACS Logic Delta
Locul I F – Diță Maria Del Carmen – ACS Logic Delta
Locul II F – Crăiță Miruna Gabriela – ACS Logic Delta
Locul III F – Voloșincu Irina – ACS Logic Delta
Locul I Nelegitimați – Sevastin Tudor

Articolul precedentVot Tulcea, neoficial: Iohannis – 39,2% vs Dăncilă – 23,5%
Articolul următorBeat şi cu permisul anulat! De la volan a ajuns direct în arest pentru cumul de infracţiuni