122 de cetățeni români și 62 de cetățeni europeni, care erau blocați temporar în Maroc, au ajuns joi seara, la București, cu un zbor special, organizat la inițiativa Guvernului României. Odată ajunși, în siguranță, în România, oamenii au declarat că au fost mulțumiți de modul în care Guvernul României a reușit să-i aducă înapoi în acasă.  

Românii blocați în Maroc au revenit în țară. Au fost testati PCR și li s-a recomandat să rămână în autoizolare până când primesc rezultatul testului. Străinii, în schimb, nu au mai fost testați și s-au îmbarcat în avioanele care îi vor duce în țările de origine. Maroc este o țară care se află în zona verde, însă ca măsură de precauție, autoritățile de acolo au închis granițele și au suspendat toate zborurile pentru a preveni răspândirea noii tulpini Sud-Africane.

La aterizarea pe aeroportul din București, pasagerii au declarat că au fost mulțumiți de modul în care Guvernul României a reușit să gestioneze situația și să-i aducă în siguranță înapoi în țară:

”Lucrurile s-au rezolvat foarte repede. Ambasada noastră a ținut legătura cu noi constant. S-a aranjat în 2 zile și am venit acasă. Până când vom primi rezultatul testelor este recomandată izolarea la adresa declarata.”

”Mulțumesc statului român pentru că a trimis această aeronava. Vreau să mulțumesc și Ambasadei pentru ca s-a prezentat absolut exemplar, ne-a contactat pe toți, pe whatsapp, ne-am simțit în siguranță cu ei. M-am simțit foarte bine că sunt româncă, pentru că alți cetățeni de alte naționalități au rămas blocați în Maroc și a trebuit să-și facă rost de zbor pe cont propriu.„

”Am avut puține emoții dar, din fericire, până la urmă, s-a rezolvat situația și am reușit să ajung acasă.”

”Zborul a fost perfect. Servicii minunate. Totul a fost foarte bine.”

Articolul precedentMinistrul Rafila, despre posibile noi restricții cauzate de OMICRON: „Trebuie să ne pregătim pentru orice eventualitate”
Articolul următorUn salvator are nevoie de ajutor pentru copilul sau