Certificatul Verde va deveni obligatoriu pentru personalul medical. Cei care refuză vaccinarea sau testarea pe banii proprii vor avea contractul de muncă suspendat. Proiectul privind Certificatul obligatoriu va merge în Parlament, astăzi, în procedură de urgență, a anunțat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

Mai mulți miniștri vor promova în Parlament în regim de urgență, în calitate de parlamentari, proiectul care prevede că personalul medical din spitalele publice și private va fi obligat să prezinte dovada vaccinării sau a testării. În cazul în care nu este prezentat prezentat Certificatul Verde, se va suspenda contractul de muncă pentru 30 de zile, după care contractul încetează de drept, conform proiectului, despre care ministrul Cseke Attila spune că va fi votat în Parlament în regim de urgență.

ersonalul medical nevaccinat împotriva Covid din spitale, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Aviație (avioanele și elicopterele SMURD), Ministerului de Interne, inclusiv din instituțiile subordonate, ar urma să fie obligat să se testeze pe cheltuiala proprie, potrivit proiectului de lege publicat în dezbatere publică de Ministerul Sănătății, în 27septembrie.

Astfel, toți angajații trebuie să prezinte la locul de muncă Certificatul Verde, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea.

Cei care nu s-au vaccinat și nici nu au trecut recent prin boală au alternativa testării pe banii lor. Cine nu s-a vaccinat, nu a trecut prin boală și nici nu se testează riscă suspendarea contractului de muncă pentru 30 de zile.

Ce prevede proiectul de lege

„Art. 1 În vederea desfășurării activității pe perioada stării de alertă, în cadrul unităților sanitare, publice și private, astfel cum sunt reglementate de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și în cadrul unităților subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și în cadrul unităților subordonate, precum și în cadrul laboratoarelor de analize medicale, denumite în continuare unități publice și private, personalul este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea atestării îndeplinirii uneia din următoarele condiții:

  1. a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
  2. b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  3. c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.”

(2) Costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. c), sunt suportate de către personalul din cadrul unităților publice prevăzute la alin. (1).

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2) pentru personalul din cadrul unităților publice care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, activitatea de testare se organizează, cu suportarea costurilor, de către angajator.5a„

(4) Pentru unitățile private prevăzute la alin. (1), costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora.

Art. 2 (1) Conducerea unităților publice și private ia măsurile necesare în vederea verificării certificatelor digitale al UE privind COVID-19 prin intermediul aplicației mobile „Check DCC”, precum și în vederea interzicerii accesului la locul de muncă personalului care nu îndeplinește una din condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1).

(2) În situația prevăzută la alin. (1), contractele în baza cărora își desfășoară activitatea personalul din unitățile publice și private se suspendă de drept, pe o perioadă de 30 de zile.

 
Articolul precedentOBLIGAȚIILE șoferilor care sunt implicați într-un accident de circulație soldat cu VICTIME
Articolul următorBilanț coronavirus 13 octombrie: 15.733 cazuri noi și 390 de decese