În noaptea de 26 spre 27 septembrie, în jurul orei 01.30, un panou electoral aflat la intersecţia străzilor 1848 cu Iuliu Maniu, a fost vandalizat de patru persoane. Ceea ce nu ştiau cei patru era faptul că zona este monitorizată de camere video…
În speţă, poliţia s-a autosesizat, ulterior fiind depusă şi o plângere penală în acest sens de către reprezentanţii partidului al cărui reprezentant era pe panou.
În urma investigaţiilor specifice ale jandarmeriei şi poliţiei din municipiu, au fost identificaţi autorii vandalizării panoului. Toţi sunt minori cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani şi au declarat autorităţilor că au făcut acest lucru din teribilism.
Rezultă că acţiunea nu are nici o conotaţie politică şi nici un partid sau formaţiune nu a stat în spatele acestei poveşti. Culmea, nici unul dintre cei patru autori nu au nici măcar drept de vot!
Fapta lor „eroică” a fost adusă spre cunoştinţa părinţilor acestora, care vor plăti ponoasele alături de tinerii care au comis, totuşi, o faptă penală.
Cu toate că la vremea la care apărea articolul care descria fapta petrecută, mai mulţi tulceni care nu cunosc prevederile legale, îşi dădeau cu presupusul, facem şi de această dată precizarea că actul în sine, cel de vandalizare şi distrugere, intră sub incidenţa codului penal şi se pedepseşte conform legilor în vigoare.
Indiferent ce candidat, ce partid sau ce slogan e afişat pe panouri, acestea nu trebuiesc vandalizate sau distruse, sub nici o formă! Schimbarea se face prin vot, la urne, după campania electorală! Doar acolo putem alege în ce fel vom fi conduşi…şi de către cine!

Articolul precedentAccident mortal aproape de Baia: Un tânăr de 22 de ani a murit!
Articolul următorAnsamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” la Caravana ROMÂNIA CONTINUĂ – PROIECT DUNĂREA