Cătălin Chirilă a urcat pe podium și în cursa de caiac simplu 500m, cucerind medalia de bronz duminică, la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Munchen.

Tulceanul a încheiat cursa cu timpul de 1:48.364. Medalia de aur a revenit cehului Martin Fuksa (1:47.183), urmat de reprezentantul Republicii Moldova, Serghei Tarnovschi (1:48.160).

„Nu aş putea spune că sunt foarte mulţumit. Pe la jumătatea cursei mi-am dorit să câştig măcar bronzul, am simţit că toţi adversarii sunt acolo. Mi-am dorit măcar medalia de bronz. Doar faptul că Victor Mihalachi a renunţat la sport m-a făciut să renunţ la dublu, să mă axez pe simplu. Mii-am propus să nu mai pierd timpul în alte ambarcaţiuni şi să mă duc pe drumul meu.

Nu sunt un tip foarte tehnic, dar odată cu trecerea timpului rezultatele au apărut. Principala misiune pentru noi a fost aurul de la mondiale şi europene la proba olimpică de 1.000 de metri, trebuie să perfecţionez, sigur că adversarii mă vor studia, vor încerca să mă întreacă. Eu îmi doresc să merg tot mai tare şi să nu-i lars să mă întreacă. Nu voi avea timp de odihnă, voi pleca la Oklahoma, la Supercupă, voi merge la proba de 350 de metri, o probă ciudată, nouă. Mă bucur că nu va mai fi presiune, va fi una de relaxare cunoaştere, va fi distrracţie cum spun eu”, a declarat Chirilă la TVR1.

Aur și argint la Mondiale, aur și bronz la Europene. Paris 2024 va aduce cu siguranță medalia la care visează Cătălin Chirilă și pentru care a demonstrat că este pregătit!

Citiți și  Cătălin Chirilă, campion european la canoe simplu

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentVacanță cu buget redus pe Litoral. Turiștii care vin cu butelia în concediu ca să facă ciorba la pensiune și mănâncă din portbagaj
Articolul următorApelul ministrului Agriculturii către români „Nu trebuie să căutăm soluția viitorului în greieri și lăcuste”