Un tulcean de 60 de ani a fost prins de polițiștii de frontieră  tulceni la Lucavița, în timp ce transporta şapte exemplare de cegă, pe care le pescuise din Dunăre.Acum este cercetat pentru braconaj.

În data de 21.09.2020, poliţiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au surprins la malul Dunării, pe direcţia localităţii Luncavița, o persoană care transporta șapte exemplare de pește din familia sturion, specia cegă, pentru care nu deţinea documente legale, transmit reprezentanții Gărzii de Coastă.

Cantitatea de sturion a fost redată mediului natural, în prezența unui reprezentant Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “pescuitul, deţinerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare”.

 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentTânăr din Tulcea, dat în urmărire naţională, prins de poliţiştii orădeni
Articolul următorAmenzi URIAŞE pentru şoferii care nu poartă centură de siguranţă