Polițiștii Posturilor de Poliție Jurilovca și Stejaru, în cadrul unei acțiuni privind verificarea legalității transportului  rutier de mărfuri, au depistat, pe raza comunei Jurilovca, județul Tulcea, doi bărbați, în vârstă de 20, respectiv 30 de ani, din Babadag, în timp ce conduceau două autoutilitare, cu care transportau cantitatea totală de 1.150 kilograme de deșeuri feroase,  fără documente de proveniență.

Întreaga cantitate de deșeuri a fost ridicată în vederea confiscării, iar  bărbații  au fost sancționați  contravențional conform Legii 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, cu amendă în valoare de 3.000 de lei.

***

Polițiștii Postului de Poliție Pardina împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Poliției Municipiului Tulcea – Biroul de Ordine Publică, în cadrul unei acțiuni privind verificarea legalității transportului  rutier de mărfuri, au depistat, pe raza municipiului Tulcea, doi bărbați, în vârstă de 44, respectiv 24 de ani, din Babadag, în timp ce conduceau două autoutilitare, cu care transportau cantitatea totală de 4.832 kilograme de deșeuri,  fără documente de proveniență.

Întreaga cantitate de deșeuri a fost ridicată în vederea confiscării, iar  bărbații  au fost sancționați  contravențional conform Legii 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, cu amendă în valoare de 1000 de lei.

 

 

Articolul precedentIncendiu la Smârdan lângă un rastel cu 21 de butelii GPL!
Articolul următorVolei: Tulcenii fac legea la Craiova şi îşi spulberă adversarii cu 3-0