Guvernul de la Viena a decis reluarea zborurilor directe între România și Austria începând cu data de 1 august, ora 00.00, anunță Ministerul de Externe.

 Începând cu data de 1 august, companiile aeriene pot opera zboruri directe dinspre România către Austria și retur.Decizia a fost luată după ce guvernul austriac a reevaluat măsurile anterioare de suspendare a transportului aerian, la cererea MAE.

MAE reamintește că, din 27 iulie, accesul cetățenilor români și ai statelor membre UE provenind din România cu destinația Republica Austria este permis dacă dețin un test biologic molecular negativ pentru SARS-CoV-2/ PCR, nu mai vechi de 72 de ore (de la data prelevării), atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză.

În lipsa acestui test, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună, imediat după intrarea în Republica Austria, timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locație adecvată, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză, urmând ca, în maximum 48 ore de la intrarea în țară, să fie prezentat autorităților responsabile un test biologic molecular, costurile fiind suportate personal. Dacă testul biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că va continua dialogul cu autorităţile austriece şi va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial.

Articolul precedent100% TU DECIZI! Cătălin Rădulescu, deputatul mitralieră. Medicul care nu crede în Covid
Articolul următorA murit după ce a intrat cu mașina într-un copac