Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” al Primăriei Municipiului Tulcea va lua parte la cea de-a treia etapă a Caravanei ROMÂNIA CONTINUĂ – PROIECT DUNĂREA, care se va desfășura la Vișegrad și Budapesta între 8 și 10 octombrie 2019.
Mai concret, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” va participa la emisiunea „Cântec și Poveste”, difuzată în direct în data de 10 octombrie 2019, în intervalul orar 12.00 – 13.30, din Budapesta; emisiunea va fi difuzată pe canalele SRTv, TVR 3, TVR Internațional și TVR Cluj.
Dansatorii vor prezenta jocuri din Dobrogea – Geamparaua, Baicoliu, Brâul, Păpușa, Ghimpele, Păhărelul, Hora, Cerchezeasca, Cadâneasca, Popârlanul, Gârliceanca, Sârba de la Negru Vodă -, dar și dansuri populare armâne, cum ar fi Corlu, Nu voi, dada, Traca-Traca, Paidușca, Gaida și Tora, și rusești. Soliștii vocali Georgeta Nichifor, Costel Atanasof, Laura Feraru și Laura Mocăniță vor interpreta cântecele Măi, Ghiorghiță, drăgălaș, Mândruliță de pescar, Bată-te focul, mândruță, De când te-am văzut, Barcagiu, eu te-aș ruga, Eu sunt fată dobrogeană, Geamparalele și Anica pânză ghilea.
Vă reamintim că Societatea Română de Televiziune, prin TVR Cluj, este cea care realizează acest proiect de televiziune unic în piața media din România, Caravana ROMÂNIA CONTINUĂ – PROIECT DUNĂREA, proiect care vine în continuarea celor derulate de TVR Cluj, destinate românilor de pretutindeni și desfășurate pe parcursul anului 2019, inclusiv în perioada în care țara noastră deține Președinția Consiliului U.E. și Președinția SUERD.
Primele două etape ale Caravanei ROMÂNIA CONTINUĂ – PROIECT DUNĂREA s-au desfășurat în Galați – Brăila – Tulcea, respectiv Giurgiu – Bechet – Drobeta-Turnu Severin, bucurându-se de un succes răsunător, iar cea de la Vișegrad și Budapesta este a treia și ultima din această serie de caravane.

Articolul precedentCei patru care au devastat panoul electoral sunt minori şi au făcut-o din teribilism
Articolul următorDispar sensurile unice din zona Pelican