123 de poliţiştii tulceni, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai I.S.U. Tulcea, D.S.V.S.A şi I.T.M. Tulcea, au desfăşurat acţiuni de verificare, în mod special în zonele aglomerate din judeţ, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

Au fost verificate cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măstii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/ deschise.

De asemnea, au fost verificate şi mijloace de transport precum şi societăţi comerciale cu privire la respectarea prevederilor legale în vigoare.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 56 de societăți comerciale, 85 de locaţii de interes, 78 de mijloace de transport, fiind legitimate totodata aproximativ 198 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 14.250 de lei.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentEXCLUSIV Realitatea PLUS: Cele trei nume pe care le pun liberalii pe masa președintelui Iohannis
Articolul următorCâţi parlamentari au scos partidele, în fiecare judeţ