În ultimele 24 de ore, peste 166 de polițiști, polițiști locali și reprezentanți ai autorității locale au acționat, sub coordonarea Instituției Prefectului- Județul Tulcea, pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 

Astfel, au fost verificate peste 92 obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), fiind legitimate aproximativ 250 persoane și verificate peste 38 de mijloace de transport în comun. Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 14.500 de lei.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentBilanț coronavirus: 4.271 de cazuri noi și 98 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorPreședintele Iohannis: Solicit ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns ca dosarul evenimentelor din 10 august 2018 să fie clasat