Disputate duminică seara, meciurile din ultima etapă a sezonului regulat la fotbal în sală din cadrul Cupei Municipiului, competiţie organizată de AJF Tulcea, nu au fost cu surprize. Favoritele la calificare şi-au câştigat meciurile şi astfel în play-off vor fi – în ordinea clasamentului – patru echipe: Paradis, Convenabil, Metalurg şi ISU Delta.

Meciul care a decis practic aceste patru echipe calificate în play-off a fost şi primul al zilei, respectiv Convenabil – Alum Vimetco. După un scor alb la pauză şi după o primă repriză echilibrată, partea a doua a jocului a adus golul care a făcut diferenţa în favoarea celor de la Convenabil, marcat de Ionuţ Oprina. După această înfrângerea Alum Vimetco a pierdut şansa de a mai prinde un loc în play-off mai ales că în următorul meci al zilei Metalurg a făcut scor de set de tenis cu ultima clasată, Naţional Somova: 6-1 (3-0).

Chiar şi aşa, Alum Vimetco, debutantă în competiţie, rămâne revelaţia acestei ediţii în care au luat startul opt echipe, majoritatea de tradiţie în această competiţie.

Ceres Min şi Deltarom au jucat pentru palmares iar scorul a fost 9-4 pentru echipa Ceres Min, ocupanta locului şase în clasament la final de sezon regulat.

Meciul vedetă al serii a fost cel dintre Paradis şi ISU Delta, un meci aparent fără miză prin prisma faptului că ambele echipe erau calificate în play-off.

S-a jucat pe tot parcursul meciului de la egal la egal, însă totuşi scorul întâlnirii a fost categoric în favoarea celor de la Paradis: 4-0(2-0).

După aceste rezultate clasamentul este următorul:

1 PARADIS 7 6 1 0 38-8 19p +10
2 CONVENABIL 7 5 2 0 23-8 17p +8
3 METALURG 7 4 0 3 17-12 12 0
4 ISU Delta 7 4 0 3 23-16 12 +3
5 ALUM VIMETCO 7 3 1 3 20-19 10p -2
6 CERES MIN 7 2 2 3 16-17 8p -4
7 A.S. DELTAROM 7 1 0 6 15-49 3p -9
8 NATIONAL 7 0 0 7 10-33 0p -9
Articolul precedentLecţie de folclor la Teatrul Jean Bart din Tulcea
Articolul următorApel IICCMER pentru rudele şi urmaşii deţinuţilor de la Periprava