Albert Pănuţa cred că este copilul pe care şi l-ar dori orice părinte! Deşi are doar zece ani, Albert este un luptător adevărat şi îşi petrece ore întregi pe zi în sala de antrenament, de la vârsta de trei ani, fiind unu iscusit practicant de Karate Kyokushyn, la fel ca tatăl său, sensei Nicolae Pănuţă.
Este cel mai bine cotat sportiv la nivel naţional pentru sporturile marţiale. A ieşit campion naţional de mai multe ori, are zeci de turnee, cupe, stagii şi seminarii câştigate şi, ce este cel mai important, la învăţătură este între primii zece din clasă.
În 2017, micul karate-ka tulcean s-a clasat între primii zece sportivi la Campionatele Naţionale ale Rusiei, iar în 2018 a câştigat titlurile de campion în Campionatele Naţionale ale Greciei şi Ungariei şi un merituos loc trei la CN din Polonia.
În acest an, pe 22 mai, Albert cel bătăios va participa la visul oricărui luptător… o competiţie mai mare decât un Campionat Mondial, care se va desfăşura în Japonia. Este vorba despre „All Japan Open Tournament Grand Championship”, unde sunt admise doar elitele, adică cei mai buni dintre cei mai buni.
„Acest Campionat este pentru copii de cinci ani până la copii de liceu, băieţi şi fete. Doar câştigătorii şi cei cu locul doi de la campionatele prefecturilor Japoniei participa la acest Campionat, deci este un campionat de un nivel foarte înalt.” ne-a spus cu mândrie dar şi cu emoţie sensei Nicolae Pănuţă.
Pe langa kyokushin karate, Albert mai practica kempo, judo si dansuri moderne cu rezultate bune si foarte bune.
Kempo face cu sensei Gheba Iulian, in anul 2018 a participa la Campionatul National de Kempo de la Bucuresti, unde a iesit campion national la categ 8 – 10 ani, – 25 kg.
Judo face de trei ani la Clubul Elevilor cu profesorul Cornel Puşcaşu.
Face si dansuri moderne cu profesoarele Lidia si Alexandra Băluţă, in renumita trupa de dans modern „Lets Go”, care va participa in martie la un mare concurs de dans în Bulgaria.
In timpul liber, mai participa la concursurile de cros organizate de DJST Tulcea, unde este in primi cinci sportivi.
De luni, adica de ieri, a intrat intr-un program draconic de pregatire cu trei antrenamente pe zi. După cum îl ştim noi pe Albert, sigur va face o figură frumoasă în Japonia! Îi uram mult succes şi să se întoarcă mândru de realizările lui!
Ideal ar fi dacă sponsorii si-ar mai arunca ochii, macar putin şi către astfel de sportivi! Dacă s-ar găsi bani măcar pentru drum şi cazare, familia, care suportă toate cheltuielile, cred că ar fi recunoscătoare!

Articolul precedentVot pentru administrarea falezei direct de către Consiliul Judeţean
Articolul următorCel care i-a omorât pe Cici şi Dragoş în accidentul de acum o lună, lângă Palazu Mic, a fost eliberat azi din arest