Câştigătoarea campionatului şi cupei la nivelul judeţului Tulcea, echipa Pescăruşul Sarichioi, va evolua în ultima zi a acestei luni în prima fază a Cupei Românoiei sezonul 2019-2020 pe teren propriu contra unui adeversar dificil. Este vorba despre CS Medgidia, echipă de Liga a III-a cu pretenţii de promovare, dar mai ales mult mai bine cotată decât Poseidon 2 Mai contra căreia Pescăruşul Sarichioi a pierdut barajul de promovare.

Faptul că meciul se va disputa pe teren propriu, la Sarichioi, este doar aparent un avantaj şi asta pentru că programat în timpul săptămânii probabil nu va aduna prea mulţi spectatori în tribune. Nu ca la un meci de duminică…

Chiar dacă porneşte cu şansa a doua în acest meci contra echipei din Medgidia, Pescăruşul are totuşi şansa de a juca un meci contra unui adversar redutabil.

Vor evolua în prima fază a competiţiei cele 42 de echipe câştigătoare ale fazelor judeţene ale Cupei României şi 34 de echipe care au evoluat în precedenta ediţie a Ligii a 3-a.

Cele 38 de partide se vor disputa miercuri, 31 iulie, de la ora 17.30. În caz de egalitate după 90 de minute vor urma două reprize a câte 15 minute de prelungiri, iar dacă egalitatea va persista se va trece la executarea loviturilor de departajare.