Sunt acuzații grave la adresa ministrului Agriculturii. Eurodeputatul USR Alin Mituţa, membru al Comisiei de Agricultură, susține că România nu a trimis Comisiei Europene, în termenul stabilit, Planul Naţional Strategic pentru agricultură.

Potrivit acestuia, România și alte opt state europene trebuiau să transmită Planul Național Strategic pentru Agricultură până la 31 decembrie. Mituță a precizat în postarea sa de pe facebook că Ministerul Agriculturii nu ar fi comunicat până acum niciun termen concret pentru finalizarea şi trimiterea PNS către Comisia Europeană.

„România NU a trimis Comisiei Europene Planul Naţional Strategic pentru agricultură în termenul stabilit, adică 31 decembrie 2021. Acest plan, care este echivalentul unui PNRR în agricultură, este condiţia ca fermierii din ţara noastră să aibă acces la banii europeni – aproximativ 22 de miliarde de euro pentru perioada 2021-2027.

Comisia Europeană a confirmat ieri că 9 state membre, printre care şi România, nu au trimis încă planurile naţionale. Aceste documente, care detaliază felul în care fiecare ţară va utiliza fondurile din Politica Agricolă Comună, trebuie să fie trimise Comisiei, apoi negociate şi aprobate până la finalul anului 2022 pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023”.