85 de kilograme de pește au fost confiscate de polițiștii tulceni, după ce au depistat în trafic un bărbat de 47 de ani, care transporta pe raza orașului Babadag pește fără documente de proveniență

La data de 16 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Tulcea, au oprit pentru control, pe raza orașului Babadag, au autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Constanța.

În urma verificării autovehiculului, polițiștii au constatat faptul ca în portbagajul acestuia, se aflau mai multe kilograme de pește, pentru care bărbatul nu deținea documente de proveniență.

Cantitatea de 85 de kilograme de pește a fost ridicată în vederea confiscării și  luării măsurilor care se impun.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale al peștelui”, conform art. 64, lit. h, din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.    

Poliţiştii tulceni acţionează periodic, pe raza de competență, în vederea apărării patrimoniului piscicol, precum şi asigurării unor condiţii de piaţă corecte, atât prin eliminarea produselor de provenienţă ilicită cât şi protejarea mediului înconjurător.

Foto arhiva