Duminică de la ora 14.30, Sala CSS din municipiu a găzduit întâlnirea dintre CSŞ Tulcea – CSM Bucureşti, meci care a contat în cadrul etapei cu numărul patru, grupa B, din Campionatul Naţional de Handbal Feminin – juniori I.
Fetele noastre au început meciul fără emoţii şi în minutul 5 conduceau cu scorul de 3-0 mult mai titrata echipa bucureşteană.
Ambele echipe au dorit să arate că nu degeaba ocupa primele două locuri în seria B şi s-a jucat dur, dar spectaculos. CSM-ul a revenit până în jumătatea primei reprize şi au egalat, după care s-au distanţat la două goluri şi scorul a rămas diferenţiat la două puncte până la pauză.
La reluare, fetele noastre au greşit mult, nu s-au mai regăsit şi au clacat, chiar dacă pe final reuşiseră să se apropie la doar un punct. Meciul s-a terminat la trei goluri distanţă în favoarea oaspeţilor, CSM-ul reuşind să închidă tabela la scorul 23-26.
Cu toate eforturile antrenoarei Gabi Gheorghe, fetele noastre au avut o a doua repriză mult mai slabă, au pierdut mingii importante la aut, au tras mult pe lângă poartă şi au avut şi ghinionul a patru bări. Putem spune fără a greşi prea mult că s-au bătut singure!
Până la urmă, am pierdut în faţa celei mai bune echipe din campionat, dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche! Fără muncă, disciplina şi …un psihic tare, totul e în zadar.
CSS a evoluat cu lotul: Grigore, Polismac, Cicârâc, Ilie, Teodor, Olteanu, Gheorghe, Lazăr, Caraman, Hudiţeanu, Tulbegeanu, Lungu.

Întâlnirea a fost condusă ireproşabil de arbitrii Marian Drăghici şi Victor Drăguţ, ambii din Vrancea.

Articolul precedentCupa Presei la pescuit în patria ştiucilor: Holbina – Trei Bibani
Articolul următorVolei: CSS Tulcea a spulberat orice vis al ploieştenilor