În această dimineaţă, în jurul orei 05.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia, acţionând în baza unei informaţii, au oprit pentru control pe raza localității Periprava, judeţul Tulcea, în zona pontonului de acostare, trei bărbați care transportau mai mulți saci de rafie către nava de pasageri.  Astfel, în cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei trei bărbați sunt cetățeni români, cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, fiind domiciliați pe raza județelor Bacău și Teleorman și transportau în opt saci, cantitatea totală de 160 kilograme de peşte, din specia scrumbie, în stare proaspătă, fără a deține documente legale.

Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere și transport fără documente legale a peștelui, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.

Articolul precedentNavrom Delta a trecut … online la programul de vară
Articolul următorSecţia Anestezie şi Terapia Intensivă a spitalului a rămas fără linie de gardă