La 11 aprilie este marcată, an de an, Ziua internațională a celor eliberați din lagărele de concentrare naziste. Data a fost alesă pentru că în 11 Aprilie 1945, soldații americani au doborât zidurile lagărului de la Buchenwald, simbol al ororilor naziste, supranumit și ”fabrica morții”. Renumitul scriitor și activist de origine română Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel, este unul dintre supraviețuitorii teribilei închisori de exterminare.

Evenimentul constituie o invitație la reflecție asupra a ceea ce a reprezentant Holocaustul și asupra efectelor pe care le-au avut actele antisemite și xenofobe manifestate la acea vreme asupra lumii întregi: șase milioane de evrei, un numar indefinit de reprezentanți ai altor minorități au fost exterminați în camerele de gazare și lagărele de concentrare în perioada 1933 – 1945.

Lagărul de concentrare Buchenwald a fost înființat încă din 1937, înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, iar deținuții, – evrei, romi homosexuali, intelectuali opozanți ai regimului, minorități religioase creștine, dar și condamnați de drept comun- erau folosiți ca forță de muncă.

Unul dintre supraviețuitorii Buchenwald-ului a fost și scriitorul Elie Wiesel, care avea 16 ani în aprilie 1945. Experiența terifiantă a fost descrisă în mai multe cărți autobiografice, cea mai cunoscută fiind „Noaptea”.

Imagine

Foto: Eliberarea lagărului Buchenwald, aprilie 1945 (Elie Wiesel este al șaptelea din stânga pe polița a doua de jos).

 

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentNoul ordin privind înmormântarea pacienților decedați de COVID, publicat în Monitorul Oficial
Articolul următorBilanț coronavirus 11 aprilie: 3.302 infectări noi și 129 de decese în ultimele 24 de ore. Numărul pacienților la ATI a trecut de 1500