Încă din timpul verii, când începutul noului an școlar era departe, iar copiii aveau doar preocupări legate de petrecerea timpului liber, adulții cu atribuții morale și profesionaleîn domeniul siguranței elevilor, făceau planuri și colaborau pentru crearea premiselor unui bun început și al unor condiții optime de educație, atât în familie cât și în unitățile de învățământ.

Așa s-a conturat și construit o amplă Campanie de Informare și prevenire, concepută la nivelul Ministerului Afacerilor Interne , destinată unităților de învățământ preuniversitar, atât în mediul urban cât și rural.

Activitățile de informare și prevenire au fost desfășurate de toate structurile Ministerului Afacerilor Interne în sistem integrat, pe perioada Campaniei ”10 pentru siguranță”( 7-20 septembrie a.c.), și vor continua pe parcursul întregului an școlar 2019 – 2020, în scopul creșterii gradului de siguranță al elevilor la școală și acasă, dar și pe traseele de deplasare folosite zilnic de copii.

Acțiunile lucrătorilor M.A.I. se adresează, în continuare, în special elevilor, părinților și cadrelor didactice, dar vizează, deopotrivă, și publicul larg, iar pentru atingerea obiectivelor se va continua colaborarea și cu alte instituții și autorități cu atribuții în domeniu.

Încă de la startul campaniei, specialiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Tulcea, împreună cu cei ai C.P.E.C.A. Tulcea, A.N.I.T.P. Constanța, I.J.J. Tulcea, I.S.U. Tulcea, cu sprijinul Instituției Prefectului  – Județul Tulcea și I.S.J. Tulcea au desfășurat o serie de activități de informare și prevenire, în special în unitățile de învățământ.

În săptămâna 16 -20 septembrie a.c., polițiștii, jandarmii, pompierii și specialiștii C.P.E.C.A. Tulcea au continuat seria activităților informativ-preventive în școli și licee, atât din mediul urban cât și din mediul rural, discutând cu elevii despre postarea unor date personale pe rețelele de socializare, despre capcanele și pericolele care s-ar putea ascunde în spatele mesajelor aparținând unor persoane cunoscute doar pe site-urile de socializare, comportamentul elevilor în incinta instituțiilor de învățământ și în timpul liber, consumul de substanțe interzise, siguranța on-line, furturile din buzunare, comportamentul în situații de urgență,precum și siguranța rutieră. Aceștia s-au arătat interesați de recomandările preventive și dornici de a le prelua și transmite și colegilor lor.

Astfel de activități vor continua pe întreg parcursul anului școlar.

Articolul precedentReabilitare a unor sectoare de drum judeţean în regim de situaţii de urgenţă
Articolul următorForțele navale prezente la Sulina cu o serie de activități pentru public